O mie si una ... de arome !

Savoarea cafelei turcesti am descoperit-o cu multi ani in urma si nu ratez nici o ocazie de a ma desfata cu ea. Fie acasa, la birou sau cand ies in oras, miresmele si gustul ei inconfundabil imi ofera un sentiment aparte, ma invaluie si trezeste in mine simturi nebanuite pe care nu reusesc nici o mancare sau alta bautura sa le trezeasca, cafeaua turceasca fiind de departe pe locul intai in preferintele mele. O intamplare petrecuta recent m-a facut sa-mi intregeasca apetitul pentru ea, intamplare desprinsa parca din povesti si daca nu mi se intampla mie as fi zis ca e ireala, e prea de tot si doar in carti gasesti asemenea povesti. 

Cafea turceasca
Totul a inceput vara aceasta, cand un coleg mi-a cerut ajutorul ca sa-si transporte diferite lucruri de la casa batraneasca a bunicilor si sa faca mici reparatii pentru ca voia sa vanda, obtinuse un pret bun si nu putea rata ocazia. Noii cumparatori voiau sa se mute in maximum doua luni si nu prea era timp de pierdut. Am inceput temeinic si riguros, am impachetat lucrurile lui (fie vorba intre noi eu le-as fi aruncat pe toate, dar el nu si nu, ca nu stii cand iti sunt folositoare) si apoi am pregatit camerele pentru zugravit, cand parca cerul s-a pravalit pe mine: podul casei era ticsit cu saci, cutii, cutiute frumos aranjate si ordonate. Mi-a spus ca bunicul lui era pasionat sa stranga diverse lucruri pe care altii le aruncau - vezi cazul meu, iar in ultima perioada cutreiera targurile si pietele in cautare de chilipiruri, de obiecte de care lumea se descotorosea in speranta castigarii catorva banuti. Erau o sumedenie de ceasuri vechi, majoritatea stricate, decoratii, cutiute si scrinuri din secolul trecut, cu balamale lipsa, carti, ziare si reviste, majoritatea colectii incomplete din secolul XIX- XX, haine ce au facut furori pe vremuri dar acum isi pierdusera din stralucire fiind mancate de molii, tot felul de flecustete si nimicuri care pot avea cel mult valoare sentimentala, nu sa le tii si sa le colectionezi. Dar, pe nesimtite, m-a prins microbul exploratorului, aveam o placere nebuna sa cotrobai prin cutii si sa tin in mana o bucata de istorie, fie ca era o decoratie ce a stat pe pieptul vreunui soldat in timpul razboiului, fie sa rasfoiesc un ziar ce aducea cele mai noi stiri acum un veac, fie sa ating o perie de par ce ultima data a ajutat o printesa in ultima moda de pieptenatura ori vreun stilou cu penita tocita prin universitatile din Paris, Viena ori Berlin. Atentia mi-a fost captata de un portvizit, din piele maronie, destul de mare pentru zilele noastre si care avea pe o parte ca un sigiliu un blazon scos in relief dar care, din pacate, din pricina trecerii timpului nu mai era perfect lizibil, se distingea o coroana cu un animal ce tine un sceptru (sau o cruce) intre labe si mai multe flori stilizate ce incadrau blazonul. L-am desfacut si inauntru erau mai multe scrisori, notite si taieturi din ziare, atent aranjate, dar un plic maroniu, legat cu o funda rosie mi-a atras atentia. Inauntru erau frumos aranjate mai multe scrisori prinse pe un cotor cu o carte de vizita asa cum nu mai vazusem niciodata, un carton cerat cu o caligrafie de mult apusa si cu o cerneala ce-si schimba culoarea, in functie de lumina, ba un violet inchis, ba albastru indigo ori negru. Pe ea era scris Pierre Lamartine, Officier, Rue du Chamonix, 9 Paris si cateva monograme in colturi. Intrigat, am inceput sa caut cu atentie orice indiciu despre posesorul acelui portvizit, caci dadusem peste o corespondenta intre doua persoane, veche de peste un secol, iar curiozitatea mea devenea tot mai mare. Nu mica mi-a fost mirarea sa descopar pe coperta din interior, frumos gravat cu litere cu fir de aur, Conte Istvan Esterhaszy. Asadar am dezlegat misterul, era o corespondenta intre un ofiter francez si un conte de la noi din Transilvania si tot ceea ce-mi doream era sa ma apuc cat mai repede sa le citesc, mai ales ca prietenul meu m-a lasat sa le iau acasa ca pe o compensatie pentru ajutorul oferit. Zis si facut. Am ajuns acasa, mi-am rezolvat cateva probleme urgente ce nu suportau amanare si am inceput sa caut febril sa vad ce mai gasesc in „cutia misterelor”. Scrisorile frumos legate le-am lasat la urma, din investigatiile facute am dedus ca cei doi au fost colegi la Academia Militara Franceza, Pierre era ruda cu celebrul poet francez si a imbracat haina militara ocupand un post de interpret de limba araba pe langa comandamentul francez din Orient, pe tot parcursul vietii pastrand o corespondenta cu prietenul lui, contele Esterhaszy ce s-a intors in Transilvania si s-a ocupat de afacerile familiei. Ce pacat ca nu s-au pastrat doar cateva scrisori ...

M-am asezat la birou, am desfacut plicurile si le-am asezat frumos pe masa. Un miros dulce acrisor a razbatut dintre filele ingalbenite de vreme si gandul a inceput sa ma poarte departe in timp ... Asta era! E mirosul de cafea autentica ce s-a impregnat pe foi, cafea servita poate de ordonanta ofiterului francez cand acesta scria in bivuacul lui, intr-un moment de ragaz ...

Cafea Traditionala
Pofticios din fire, inainte de orice, doream sa savurez o cafea aromata in timp ce ma delectam cu misterioasele scrisori. Repede am pus de-o cafea tare. Ceasca aburinda imi tragea cu ochiul. Am luat o inghititura cu nesat asa fierbinte cum era. Intr-adevar avea gust de cafea dar parca-i lipsea aroma si savoarea unei cafele turcesti autentice. Cu un usor regret, ca n-am la dispozitie pentru moment posibilitatea sau o cafetiera cu care sa-mi prepar cafeaua turceasca dupa care tanjeam atat de mult, am inceput sa caut magazin online cafetiere, caci trebuia neaparat sa beau si eu, la un moment dat, o cafea buna si aromata precum personajele din scrisori, sa incerc sa ma apropii de peisajul acelor vremuri si sa intru in atmosfera acelor timpuri ...

Deschid o scrisoare ... 

„Damasc, Siria, 1902 

Mult iubite si scump prieten,

Dupa un mars istovitor, in sfarsit am ajuns cu bine la garnizoana. Parca niciodata nu mi s-a parut drumul atat de lung si istovitor, dar multumita lui Dumnezeu sau mai bine zis a lui Allah prin aceste locuri, am razbit sa ajungem teferi. Desi la inceput iti spuneam ca locul este cenusiu si parca uitat de lume, acum mi se pare de-a dreptul incantator. Dupa un mars de trei saptamani, nimic nu e mai frumos ochilor si imbucurator privirii decat turnurile de veghe ale santinelelor si steagul ce flutura in vant, de sentimentul de siguranta ce ti-l dau simplele bucati de piatra ce tin loc de fortificatie. Ajunsi aici, m-a cuprins un sentiment de siguranta si implinire, ca nu mi-am lasat ciolanele batrane in cine stie ce desert ori ca ulii imi vor ciuguli trupul aruncat in vreo oaza si fara cruce deasupra capului. Caci, dragul meu prieten, incursiunea in Orient e destul de simpla: stii cand intri dar nu ai siguranta ca te si intorci.

Despre cum a fost acolo, iti voi scrie mai incolo, acum ingaduie-mi putina odihna si relaxare, caci de mult jinduiesc la micile placeri ale lancezelii la popota, sa ma pun la curent cu ultimele cancanuri, caci tare le-am dus dorul ...

                                                                                                         Al tau, prieten, Pierre”

Sunt de-a dreptul incantat. Ce timpuri, ce vremuri ... Parca vad cu ochii mintii peisajul colonial francez, cu trupe marsaluind in cadenta prin desert, cu fapte de vitejie de mult apuse, cu o parte de istorie prea putin cunoscuta si care acum mi se devoaleaza incet, incet. Hotarat lucru, trebuie sa pot sa imi fac si eu o cafea ce sa ma transpuna in vremurile acelea, stiam ca reteta de cafea e una si acceasi de la inceput, doar apa si cafea, ceea ce face diferenta e tehnica folosita si prin urmare, aveam nevoie de o cafetiera profesionala, asa ca am cautat simplu, printre oferte cafetiere. Trebuia sa gasesc aici un aparat cu un design deosebit ce prepara o cafea traditionala turceasca, 100% naturala: doar apa si cafea, care sa-mi satisfaca toate gusturile. 

Cafea si apa
„Imi cer scuze ca am intarziat cu vestile atat de mult timp dar am fost destul de ocupat, cu rapoarte, intalniri si alte asemenea treburi functionaresti ce mi-au rapit destul de mult timp. Ministerul de Razboi parca nu intelege ca aici, la capatul lumii, este cu totul alta lume si viata se misca altfel decat pe coridoarele intunecate de la Paris, totul capata o noua dimensiune, necunoscuta noua si nu poti pune sablonul nostru occidental pe modul de gandire arab. Te las acum, dar iti voi povesti mai pe larg data viitoare.

                                                               Al tau, Pierre.” 

...


„Revin cu greu la ceea ce am inceput sa-ti spun in randurile trecute, asta si datorita unor obligatii de serviciu ivite intre timp, a trebuit sa insotesc niste birocrati batosi, veniti de la Paris, pentru a ne explica noua cum sa implementam politica franceza in teritoriile din Magreb si Orient, auzi la ei, sa ne invete ei pe noi care sedem de ani buni aici si suntem mai in masura sa apreciem, dar ei nu si nu, ca ei stiu cel mai bine ... Offf ...

Vreau sa-ti povestesc o istorioara in care sa vezi cum gandeste lumea araba, cum se raporteaza ei la viata si cum cliseele noastre occidentale nu se aplica aici.

Ne aflam de doua saptamani in mars fortat si ne grabeam sa ajungem la cele mai indepartate avanposturi din provincie pentru ca s-au raportat incidente cu diferite triburi ce hartuiau trupele noastre. Auzisem ca arabii declansasera razboiul sfant asupra necredinciosilor si aveau un nou lider, Mahdi, ce reusise sa uneasca diferitele triburi in lupta impotriva colonialismului si desi puternic divizati (apartineau la diferite factiuni religioase si politice diferite), in fata dusmanului strain au facut front comun si au devenit o forta considerabila, demna de luat in seama. In lumea araba, la orice confruntare, la inceput se intalnesc conducatorii pentru a sta la negocieri si a vedea daca diplomatia reuseste sa se faca auzita si doar in ultima instanta vorbesc armele. In cortul lui Mahdi, ce recrea intreaga viata araba, am fost primiti noi, ofiterii, plus eu ca interpret, ca o paranteza ma felicit acum ca am urmat si cursurile de limbi orientale, fiind singurul ce cunostea diferitele dialecte de aici si sunt indispensabil oricarei dezbateri.

Am fost poftiti politicos inautru, desi noi eram dusmanii, ne-am asezat si am inceput discutiile, colonelul nostru a intrat abrupt in subiect, fara ocolisuri, facandu-le promisiuni cu distrugerea, cu forta tehnica superioara, etc, etc ... La un semn, Mahdi intrerupe discutia:- acum bem cafeaua, e un moment ce nu trebuie alterat cu altele. Pe o tava lata, stateau aliniate mai multe cescute de cafea si in mijloc ca un fel de ibric acoperit, ce emana o mireasma dumnezeiasca. Cu mana lui, capetenia araba ne-a turnat la fiecare, zicand ca Allah ne va aduce gandul bun, caci Allah ii iubeste pe cei ce savureaza o cafea buna in compania unor prieteni si pana ce nu terminam cafeaua nu este loc de nici un gand razboinic. Dupa aceea ...

Si am gustat ..., ce minunatie ..., ce savoare ..., toate aromele Orientului parca erau adunate intr-o singura ceasca, o stare de multumire sufleteasca m-a cuprins si invitat la meditatie. Avea dreptate, Mahdi, cand zicea ca nu mai e loc de dispute politico- militare si singura preocupare e savurarea in tihna a cafelei. Termin acum, treburi urgente ma cheama la cartierul general, dar voi continua povestea. Pierre.”

Arzum Okka
Ma simt de-a dreptul vrajit. Sunt cuprins ca de o toropeala placuta si nu ma pot dezlipi de la birou. Am intrat in alta lume si brusc, totul in jurul meu isi pierde din importanta si intensitate. Ca intr-o vraja, nevoia de a savura o cafea turceasca autentica, o cafea exact ca cea din cortul lui Mahdi, nu-mi da pace. In sfarsit! Am gasit Arzum Okka (cu o putere de 710W, capacitate rezervor apa 950 ml., capacitate rezervor colectare reziduuri de 350 ml., cu o greutate de numai 3.5 kg, garantie 24 luni si un pret foarte bun), o cafetiera speciala, printre multele cafetiere aflate in oferta, ce promitea o cafea traditionala turceasca aromata, preparata ca acum sute de ani, pentru a fi cat mai aproape de spiritul scrisorilor citite. 


„Reiau acum istorisirea intrerupta, cu rugamintea de a incerca si tu minunatia cafelei turcesti, stiu ca la voi in Tarile Romane este prezenta influenta Constantinopolului si merita sa incerci.

Dar sa revenim. Dupa ce am terminat cafeaua, Mahdi ne-a facut o trecere in revista a istoriei si culturii arabe, a poporului sau, a lui Mahomed, a locurilor sfinte de la Mecca, Medina, Al Acqsa si cum pentru un musulman era de neconceput ca aceste locuri sa fie in mana necredinciosilor si chiar daca azi va suferi o infrangere, a doua zi va incepe din nou lupta si va chema si mai multi oameni in apararea steagului verde al credintei in fata navalitorilor si ca oricat de multi soldati si tehnica militara vom aduce noi, europenii, tot nu vom reusi sa ne impunem. Pentru ca ei isi apara mormintele strabunilor, locurile sfinte, pamanturile de bastina si ca v-a fi pace doar atunci cand nu v-a mai fi picior de necredincios pe aceste meleaguri.

Cata distinctie in vorbire, cata pasiune in tot ceea ce credea, cata dragoste pentru neamul si credinta sa am putut sa vad la acest om!. Nu cred ca mai marii de la Paris vor intelege vreo iota din cele prezentate, dar ma straduiesc sa fac un raport echilibrat, doar, doar vor pricepe si capetele inguste de prin birouri, ce nu au iesit niciodata pe teren, ca sa ia contact direct cu lumea araba. Munca se Sisif, nu alta ...

Tin sa-ti spun, ca, indiferent de ceea ce fac, in orice moment al zilei, mi-am facut bunul obicei de a bea o cafea facuta dupa intreg tipicul arabesc, lucru pe care ti l-am recomandat si tie, sentimentul de relaxare pe care ti-l ofera e unic si viata mea cazona nu mi-o mai pot inchipui fara aceste clipe de ragaz si de desfatare, fara un strop din aceasta licoare de-a dreptul divina.

                                                                                                   Te imbratisez cu drag, Pierre.”

www.marketonline.ro
Cad pe ganduri. Sunt martorul unei scene traite pe la inceputul secolului XX, dar, parca se desfasoara ca intr-o pelicula de film, in prezent, in fata mea. Numitorul comun, traditionala cafea turceasca, facuta dupa aceeasi tehnica, trezeste in mine cat si in ofiterul francez un sentiment de bine, de pace sufleteasca, de desfatare a simturilor urmate de o reverie capabila de a patrunde pana si in cele mai ascunse colturi ale fiintei umane. Mai am de parcurs cateva epistole, unde voi afla alte lucruri interesante si palpitante, dar stiu cum le voi citi: cu o cana de cafea turceasca traditionala in mana, preparata la o cafetiera Arzum Okka si intins pe un divan plin cu perne, aidoma cortului primitor al lui Mahdi.

Articol scris pentru SuperBlog 2015.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Opinia ta conteaza !