Ex Libris - o stampila erudita

Inspiratia este foarte greu de gasit, mai ales atunci cand esti sub presiune si ai un termen limita, care-ti atarna deasupra capului precum “sabia lui Damocles”. Situatia este si mai grava daca mai esti si meteo sensibil, astfel incat o vreme friguroasa si umeda iti alunga pana si ultimul strop de inspiratie din minte. Intr-o astfel de zi, cautam o solutie la o problema de contabilitate. Stateam la birou si invarteam intre degete stampila portabila Colop, incercam sa o transform intr-o muza care sa ma scoata din impas. La un moment dat, atentia mi-a fost atrasa de logo-ul Colop si un gand nastrusnic a inceput sa ma sacaie. Pornind de la rationamentul adevarat ca stampila este cea mai ieftina, rapida si mai usor de folosit metoda de a personaliza o gama larga de documente, colete, plicuri, etc., oare ce fel de stampila as fi eu? O stampila practica de aplicat pe facturi si documente intr-un depozit de piese auto intunecat si rece, sau o stampila erudita, mai elevata? Curios din fire, am inceput sa studiez oferta celor de la Colop in materie de stampile.

Marking Solutions
Conform proverbului “unde dai si unde crapa”, am inceput sa zambesc, apoi sa rad in hohote, un sentiment de frustrare amestecat cu parere de rau m-a cuprins, ce bine mi-ar fi picat ideea aceasta luna trecuta, cand, chiar aveam nevoie de acest lucru, intr-un mod in care nici nu o sa-ti vina sa crezi. Daca as fi stiut atunci de solutiile Colop in ceea ce priveste universul stampilelor, cu tot ceea ce presupune el, altfel s-ar fi pus problema si vorba aceea „alta faina s-ar fi macinat acum la moara”.

Totul s-a intamplat intr-o zi de luni cand am onorat invitatia unor prieteni de a participa la un seminar despre comunicare tinut in Aula Facultatii de Drept, seminar la care erau invitati diversi specialisti in comunicare si relationare, publicitate, PR si nu aveam cum sa ratez o astfel de oportunitate de a mai invata ceva util si interesant. Am ajuns pe o vreme ploioasa, ne-am asezat in amfiteatru, am ascultat cateva prezentari interesante, apoi, in partea a doua ne-am separat pe ateliere de lucru, unul pe tema economica, altul pe cea sociala, eu alegand pe cel juridic, prietenii mei fiind studenti la drept. Aici au inceput sa vorbeasca diversi invitati, eu nefiind invatat cu limbajul juridic n-am prea inteles mare lucru, cand deodata i-a fost dat cuvantul unui invitat special, un fost profesor de la catedra de drept, avocat de profesie, iar toata sala a amutit. Am aflat ca este o somitate in materie, studentii invata dupa tratatele scrise de el si este un mare eveniment si o onoare sa poti sa-l auzi vorbind. Era un domn distins, trecut de 70 de ani, cu o statura impozanta, imbracat impecabil la patru ace. O mana o tinea in buzunarul de la vesta si cu cealalta parca tinea ritmul vorbelor sale, degetele parca intareau si aprobau fiecare silaba, fiecare fraza rostita. Eram vrajit de atitudinea lui si nu as fi vrut sa-mi fie adversar in sala de judecata, era ceva in el ce impunea respect si admiratie si cu greu puteai sa nu fi de acord cu ce spunea el. Facuse scoala cu profesori din perioada interbelica si imprumutase de la „sursa”, ca sa zic asa, cum trebuie sa vorbesti, sa te misti, sa te faci cat mai convingator. A inceput sa vorbeasca pe un ton moale, apoi crescendo despre calitatile unui bun orator: 


„Dragii mei, un avocat bun niciodata nu va tacea, va gasi un contra-argument de care se va agata si de aici isi va cladi un intreg rationament, o adevarata pledoarie inpotriva careia cu greu vei putea sa i te opui. Trebuie sa stii sa vinzi gheata la Polul Nord si caciuli imblanite in Africa, aceste doua enunturi presupun intrinsec ca trebuie sa vorbesti, sa argumentezi, sa convingi auditoriul ca afara e zi desi e plina noapte. Asta face, dragii mei, diferenta intre un bun orator si unul de ocazie. Unul care convinge!”.

Lumea asculta in liniste si lua notite. Intr-adevar, pot spune cu mana pe inima ca a fost o experienta ce nu trebuia ratata. Problema interesanta a venit mai tarziu, cand ne-a impartit tuturor cate doua foi albe si un pix, spunandu-ne ca o sa ne jucam un joc, de-a improvizatia unui discurs pe o tema data. 

Ex Libris
„Onorat auditoriu, vreau sa faceti un mic joc de imaginatie. Pornind de la celebrul banc in care este intrebat un inginer, un medic, un profesor si un avocat cat fac 2+2, iar primii au raspuns ca intotdeauna rezultatul este 4, avocatul raspunde: cat vrei sa faca?. Vreau sa dezvoltati o idee, un concept, un cuvant pe cele doua foi pe care le aveti in fata, avand doar trei minute de gandire inainte. Este un timp suficient pentru a va face ordine in ganduri si sa asterneti pe foaie o dizertatie capabila a trezi interesul. Gata? ... enuntul este: vorbiti despre o stampila, despre ea si funcionalitatile acesteia. Atat!.”

Stampila
Ei, acum e acum. O stampila e doar o stampila, se pune pe un act si gata. Ce sa scriu, cum sa umplu doua foi doar despre stampile ???. Lucru mare si cu avocatii astia!. Am tras cu ochiul la ceilalti, au inceput sa deseneze diverse forme de stampile, care rotunde, care patrate, care dreptunghiulare, cat mai mari pentru a acoperi cat mai mult din foaie. Atunci veni ca un traznet verdictul: „Sa stiti, dragii mei, ca operele artistice sunt apreciate la galeriile de arta, voi trebuie sa insirati cuvinte.” Hotarat lucru, nu era de joaca!.

Stampila erudita
Ca o strafulgerare, un gand mi-a incoltit in minte. Aveam acasa, in biblioteca, o sumedenie de carti mostenite de la parinti si bunici, profesori la randul lor si intreaga lor viata au dezvoltat o pasiune nebuna pentru a cumpara carti si a extinde biblioteca, adaugand noi corpuri, noi etajere, unde le ingramadeau fara o ordine anume, pentru a putea incapea toate. Tin minte un volum de poezii de Vergiliu, ce pe prima pagina avea scris, cu un caracter citet si cu inflorituri la colturi „ex libris meis” si o semnatura indescifrabila. Cata distinctie in semnatura, cata noblete emana inscriptia respectiva, sentimentul ca apartine unui anumit om distingea respectiva carte dintre multe altele. Dar daca, oare, eu mi-as face intreaga biblioteca, si har Domnului am mii de volume, cu o distinctie personala Ex Libris si urmata ori de numele meu sau de o semnatura stilizata, cu inflorituri sau desene pe la colturi. Rapid, in minte imi vin notiuni demult uitate referitoare la ce semnifica un ex libris, notiuni invatate la ora de latina: literal se traduce ca si „carte intre carti”, denota o apartenenta a unei carti la o anumita biblioteca. La inceput, era o bucata de hartie, de preferinta alcalina si cu continut scazut de lignina ce se atasa cu un adeziv puternic pe coperta interioara a cartii sau pe prima pagina. Ca si istoric, a aparut la sfarsitul secolului XV in Germania si poate lua forma unei stampile, sigiliu, gravura ori manuscris, elementul principal fiind un desen alegoric sau simbolic, urmat de numele, initialele sau semnatura titularului, putand avea dedesubt blazonul sau motto-ul familiei. Incet, dar sigur, randuri se astern pe foaie cu o usurinta si o repeziciune ce starneste invidie printre ceilalti. Ridic mana si cu voce tematoare mai cer o foaie. Se face liniste in sala si simt ca toti ochii sunt atintiti asupra mea. Profesorul vine incet spre banca mea si trage cu ochiul la ce am scris, o bucurie i se citeste pe chip. Incep din nou sa scriu despre cum as vrea sa arate „ex libris-ul” meu, despre motto-ul pe care o sa-l inserez deasupra: Docendo Discimus - invatand pe altii, invatam si noi - ca un omagiu adus parintilor ce au trudit pe altarul scolii, invatand atatea generatii de elevi, despre cum voi insera pe la colturi cate o floare (crin de preferinta) sau o imagine cu o incunabula si cum imi voi personaliza in acest mod toate cartile mele, atunci cand voi mai imprumuta la cunostiinte vreo carte, ei vor stii cu siguranta de la cine este. Am terminat, am predat lucrarea si profesorul nu zice nimic. Apoi, cu voce grava, incepe: 

„Dragul meu, nu ma intereseaza atat de mult continutul, important e ca ai scris trei pagini si jumatate pe o tema destul de seaca, cred ca ai stofa de avocat si poti vorbi liber despre orice alta tema vei primi. Continua tot asa si cred ca vei ajunge departe.”

Stampile personalizate
Si ca sa revin „in zilele noastre”, vazand solutiile Colop, as fi putut sa umplu mai multe pagini. As fi vorbit despre Image Card Designer, despre cum iti poti chiar tu crea modelul, alege culoarea sau dimensiunile stampilei. Cei de la Colop au tot suportul tehnic necesar pentru a-ti crea stampila perfecta. Si daca esti in lipsa de inspiratie creatoare, tot ei vin cu solutii, avand pe situl lor o gramada de modele de unde sa alegi personalizarea ce ti se potriveste cel mai bine. 

Colop Marking Solutions
Cu siguranta, cred ca biblioteca mea o sa arate foarte bine, ex libris-ul pe care o sa mi-l faca cei de la Colop, personalizare ce v-a da o nota si o distinctie aparte, atunci cand vei tine in mana o carte de la mine vei sti ca face parte din biblioteca a unui iubitor de carte.

Articol scris pentru SuperBlog 2015.


2 comentarii:

  1. cu adevarat se vede ca tu iubesti cartile. si e foarte frumos ca vrei sa le personalizezi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. dragostea pentru cartea tiparita nu trebuie sa dispara ...

      Ștergere

Opinia ta conteaza !

Booking.com