Un simplu "Multumesc" mult prea tarziu

Viata este trecatoare iar in urma raman doar amintirile, acele amintiri placute pe care nimic in lume nu le poate sterge din memorie. Acum ca vin sarbatorile de iarna, spiritul Craciunului ne invaluie si ne face sa devenim mai buni si mai atenti cu sentimentele celor din jur, in special a familiei. Am descoperit campania Bradul Multumirii organizara de KanalD prin care poti spune un simplu “Multumesc” unei persoane care ti-a schimbat cursul vietii. Am stat si m-am gandit oare cui i-as putea spune un simplu “Multumesc”, oare cine este persoana din viata mea care a avut grija sa-mi schimbe cursul vietii, tot gandindu-ma am nimerit de un site de fotografie. Urmarind imaginile una dupa alta am ajuns la cateva fotografii vintage, iar intre ele am descoperit una care-mi parea extrem de cunoscuta.

Bradul Multumirii
Intantaneu am fost coplesit de amintiri placute si m-am lasat prada involuntar, reveriei. Primul impact vizual cu fotografia in detaliu a fost coplesitor, nu-mi venea sa cred ce asemanare exista intre imaginea acelei femei din poza veche si o persoana foarte familiara mie. Era ea, Maria sau “mama” cum ii spuneam cand eram mic, ascunsa pana acum, undeva in memorie, in amintire, care odata cu trecerea in nefiinta si cu stresul zilnic al vietii noastre, a ramas in acel colt, uitata parca, ca o simpla amintire. Emotia era prea mare, cu repeziciunea unei furtuni, imaginile au inceput sa se deruleze ca intr-un torent involburat, acele seri cand stateam amandoi si ne uitam printre fotografiile ei vechi din tinerete, erau cateva, ingalbenite de vreme, le tinea intr-un plic peste care anii au trecut mult mai repede decat ar fi dorit. Fiecare fotografie avea povestea ei, crampeie din vremuri despre care eu nu auzisem decat din povestile pe care mi le zicea ca sa ma adoarma, despre razboi, greutati si vremuri tulburi, despre o viata pe care eu nu o intelegeam. Cladiri, strazi si figuri pe care eu nu le-am cunoscut niciodata, despre un centru vechi care a disparut sub buldozerele partidului comunist iar in locul lor au aparut blocuri reci si cenusii, despre inundatii si cutremure care au adus groaza si deznadejde in oameni, toate acestea au prins viata, erau animate in gandurile unui adult. 

Simturile parca s-au trezit si ele, sa completeze tabloul, retraiam cu intensitate acele dimineti cand ma trezeam, nu deschideam bine ochii si o auzeam cum trebaluieste prin bucatarie, cred ca era locul unde se simtea cel mai bine, o bucatarie mare cu masa in mijloc, intotdeauna simteam ca pregateste ceva bun cu pasiune si dragoste, exact ca la mama acasa. Inca mai tin minte ca nu era zi in care sa nu gateasca, iar toamna sa nu pregateasca muraturi, sau conserve pentru iarna, acele muraturi pe care le iubeam si al caror gust nu l-am mai regasit niciodata. In zilele ploioase stateam in capatul coridorului amandoi si-mi punea un scaunel pe care sa ma urc ca sa pot ajunge la pervaz si sa pot privi pe geam. Stateam acolo fiecare cu cate-o cana de ceai sau lapte fierbinte si priveam stropii si ploaia, iar din cand in cand vedeam cate un trecator grabit sau trecea cate-o masina. Tot acolo iarna stateam si-l asteptam pe Mos Craciun pana se facea tarziu si eram rapus de oboseala, intotdeauna venea in toiul noptii si nu reuseam sa-l intalnesc. 

Primavara cand infloreau pomii, mergeam in gradina, stateam pe patura sub visinii infloriti, imi spunea povesti si poezii, urmaream albinele si pasarelele, iar cand ma imbolnaveam avea grija de mine si intotdeauna ma imbratisa cand durerea sau temperatura erau insuportabile si-mi spunea povestioare hazlii sa imi distraga atentia si sa ma simt mai bine. Era o femeie puternica si cu bun simt, niciodata nu am vazut-o suparata sau nervoasa, tot timpul era plina de viata cu zambetul pe buze, de la ea intotdeauna am auzit doar vorbe frumoase. In jurul ei intotdeauna era o atmosfera placuta, plina de dragoste si liniste, desi de multe ori imi spunea ca o necajesc sunt convins ca o zicea doar ca sa-mi mai tempereze putin energia si zburdalnicia. Timpul s-a scurs ireversibil iar acum cu regretul in suflet si un gust amar, mi-am imaginat cat s-ar fi bucurat daca i-as fi putut spune un simplu “Multumesc” pentru tot ce a facut pentru mine.

Daca ai cuiva sa-i spui un simplu “Multumesc” fa-o acum, pana nu-i prea tarziu, prin intermediul aplicatiei Bradul Multumirii!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Opinia ta conteaza !

Booking.com