Cumpara ANVELOPE VARA cu Pret Mic de pe Vadrexim.ro !

Prima zi de blogger

Prima zi de blogger a fost pentru mine una neasteptata si chiar nu-mi pot explica de ce am ales sa scriu pe blog exact in ziua respectiva. Era o duminica de Sfantul Valentin prin 2010, am fost in oras cu partenera si nu a fost o seara prea reusita, pentru ca nu ma puteam deconecta de la gandurile si vanzarile care nu prea mergeau in perioada respectiva. Desi am petrecut si aparent era totul in regula, tot timpul eram rupt de realitate si cu gandul la problemele mele, eram ingandurat si oarecum stresat de gasirea unei solutii mai bune de publicitate care sa-mi creasca vanzarile de piese auto. M-am pus la somn in ideea de a adormi repede ca sa fiu fresh lunea dimineata si sa incep cu noi oferte si discounturi atractive pentru service-uri si alte magazine care comercializau piese auto.

Ca de obicei nu am reusit sa adorm din cauza gandurilor si m-am ridicat din pat ca sa mai caut chestii pe net, poate asa ma obosesc mai repede si-mi vine somnul. Asa am inceput sa caut pe diferite situri modalitati de promovare eficiente si am observat ca blogurile sunt in majoritatea cazurilor in topul celor mai eficiente instrumente de promovare a produselor. Habar nu aveam de bloguri pana atunci si cu ce se mananca bloggingul, asa ca influentat de avalansa de informatii despre cat de tari sunt blogurile in promovarea online, am decis sa fac si eu un blog. Am cautat o platforma gratuita ca sa ma familiarizez cu blogul, astfel prima pe care mi-a oferit-o google a fost blogger. Mi-am facut cont, am ales cea mai simpla tema si am inceput sa ma familiarizez cu functionalitatea noului blog. Am postat primele articole pe blog, exact ce aveam predefinit si ce publicam de obicei pe siturile de anunturi, apoi am mai aranjat putin pagina si m-am bagat la somn. A doua zi m-am luat cu rutina zilnica si vanzarile, iar blogul mi-a iesit cu desavarsire din minte, uitand de existenta lui mai bine de doi ani. 

Profi te premieaza
Situatia s-a schimbat ulterior iar in primavara lui 2012, eram plecat din tara, tocmai in Macedonia, unde lucram la un proiect. Cum eram singur fara prieteni si amici in zona, stateam destul de mult pe internet si mai povesteam cu ei pe diferite retele de socializare. La televizor nu aveam programe romanesti dar urmaream online Antena3, singurul care mergea bine la internetul ce-l aveam acolo. Nu mai tin minte exact dar era intr-un weekend o emisiune la Antena3 la care a fost invitat un blogger, m-am uitat fugitiv la el era un tip simpatic intre doua varste, jovial care discuta deschis si lejer. Nu prea eram atent la ce subiecte discutau insa mi-a atras atentia o chestie in care zicea ca el traieste din blogging si se simte foarte bine avand cea mai frumoasa meserie din lume. Cred ca am facut o grimasa si m-am gandit cu scepticism ce tot abereaza asta acolo, a luat-o pe ulei iar acum n-are ce zice si s-a apucat de povestit balarii. Episodul acesta mi-a iesit din minte in aceeasi zi fara sa ma influenteze atunci intr-un fel.

De 1 mai nu am mers niciunde, neavand cu cine si am stat pe net povestind cu unu si cu altu, apoi la un moment dat un amic imi trimite un link cu blogul lui personal ca sa vad un articol si ma intreaba de ce nu-mi fac si eu un blog in care sa postez articole iar el ma baga in blogroll. Am facut putin misto de blogul si blogrolul lui, am mai povestit putin si ne-am vazut fiecare de treaba. Dupa un timp stateam si cugetam asa ca tot omu’ care se gandeste aiurea, din senin mi-a incoltit ideea in minte cu blogul, mi-am adus aminte de emisiunea cu bloggerul de la Antena3, apoi amicul cu blogul lui, apoi m-am gandit ca nu este chiar o idee rea avand in vedere ca am destul de mult timp liber in care sunt singur departe de prieteni si casa, astfel mi-as ocupa timpul si nu m-as mai simti chiar atat de singur. Cu ideea deja in minte m-am apucat sa caut o platforma sa-mi fac si eu un blog, am bagat o cautare pe google si prima platforma ce mi-a dat-o a fost blogger. Am intrat sa-mi fac cont dar surpriza, imi zicea ca datele sunt deja utilizate de altcineva, la care am ramas interzis uitandu-ma crucis la ecran fara cuvinte, nu puteam intelege cine si de cand imi foloseste mie datele pe blogger. Dupa ce dau o recuperare date asa de test, surpriza primesc email de la blgger, cu uimire imi reamintesc ca eu mi-am facut deja blogul cu doi ani in urma, dar am uitat cu desavarsire de el. Astfel m-am decis sa incep sa public articole pe blog cu tematica auto, lucru pe care-l fac regulat de atunci.

Profi te premieaza
Prima zi de blogging a fost o intamplare fara emotii sau sentimente ciudate, in comparatie cu prima zi de scoala care a fost plina de emotii, sentimente de frica care acum imi aduc zambetul pe buze cu nostalgie. Mi-am adus aminte de prima zi de blogging influentat de frumoasa campanie realizata de lantul de magazine Profi, care a demarat o campanie extraordinara “Profitepremiaza”, prin care clientii magazinelor pot dona puncte pentru scoli, iar la finalul campaniei scolile care primesc cele mai multe puncte intr-un magazin Profi, o sa primeasca o sponsorizare substantiala constand in 11 laptopuri cu accesoriile necesare. Ma alatur si sustin aceasta frumoasa campanie in calitate de client dar si in calitate de autor al acestui articol. Acum Scoala Generala 8, la care am invatat, este impreuna cu Liceul cu Program Sportiv, in aceeasi incinta, iar pe aceasta cale recomand tuturor clientilor Profi din Alba Iulia sa doneze punctele pentru acest grup scolar asa cum o sa fac si eu pana la incheierea campaniei. 

Daca iti aduci aminte cu drag de prima zi de scoala sau de prima zi de blogging, atunci vezi cum te poate ajuta Profi ca sa iti ajuti scoala in care ai facut primii pasi. Fa un gest umanitar in amintirea primei zi de scoala si intra pe pagina campaniei Profi te premiaza pentru a afla detaliile cum poti ajuta scoala la care ai invatat. Poti accesa si pagina de Facebook dedicata magazinelor Profi, pentru a putea sa fii la curent cu desfasurarea campaniei dar si cu noutatile sau produsele ce le vei gasi in lantul de magazine Profi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Opinia ta conteaza !

melimeloparis.ro