Fiabilitatea sistemelor cateva generalitati

Pentru realizarea unei anumite functii sau a unor functii multiple diferite elemente sunt reunite in blocuri (subansamble) care la randul lor sunt asamblate in sisteme. Toate legaturile dintre elemente si blocuri sunt functionale.

Fiabilitatea sistemului depinde atat de fiabilitatea elementelor componente cat si de legaturile dintre elemente si blocuri. De asemenea fiabilitatea sistemului depinde si de interactiunea sa cu mediul inconjurator.

Incetarea aptitudinii de a-si realiza functia sau functiile specificate poate imbraca mai multe aspecte:
- o defectiune minora, fara influente asupra functionarii sistemului (exemplu: lampi de semnalizare arse, deteriorari ale carcasei, etc.). Acest tip de defectiune nu este luata in calcul la stabilirea indicatorilor de fiabilitate.
- o defectiune majora, dar functiunile subsistemului respectiv sunt preluate de un subsistem identic aflat in rezerva sau respectivele functii nu sunt utilizate sau pot fi neglijate pana la actiunea de mentenanta.
- o defectiune majora care duce la oprirea intregului sistem. Acest tip de defectiune este luata in considerare la stabilirea indicatorilor de fiabilitate.

In toate cazurile prezentate se observa legatura dintre fiabilitatea individuala a elementelor si fiabilitatea globala a sistemului. Fiabilitatea elementelor este rezultatul unor incercari statice. De volumul acestor incercari (numar produse, numar de ore de incercare) depinde veridicitatea datelor obtinute.

Ca si in cazul elementelor cei mai utilizati indicatori de fiabilitate pentru sisteme sunt rata de defectare z(t), exprimata in un numar x inmultit cu 10-6 h-1 si media timpului de buna functionare MTBF, exprimata prin un numar y de ore. Prin identificarea legii de distributie atunci pe baza relatiilor dintre indicatorii de fiabilitate pot fi determinati si ceilalti indicatori.

In etapa de proiectare a sistemelor trebuie acordata o atentie deosebita nivelului de fiabilitate preconizat. Astfel nivele de fiabilitate ridicate, implicit indicatori de fiabilitate superiori, necesita materiale si tehnologii avansate, studii si cercetari aprofundate care se intind pe cativa ani. Costurile sunt in directa corelatie cu nivelul de fiabilitate preconizat. De aceea, din punct de vedere economic trebuie ca cerintele tehnico-economice sa fie in legatura cu nivelul de fiabilitate.

Astfel produsele cu durata mica de viata si importanta scazuta implica adoptarea unui nivel de fiabilitate scazut. Pentru produsele si sistemele cu durata mare de viata si de importanta ridicata nivelele de fiabilitate trebuie sa fie de asemenea ridicate.

Un alt aspect este acela al asigurarii protectiei personalului deservent si al mediului. Si in acest caz nivelele de fiabilitate trebuie sa fie suficient de ridicate. De altfel unele din aceste nivele sunt impuse prin standarde interne ale societatilor comerciale sau chiar prin legi si normative.

Pentru asigurarea unui nivel ridicat al fiabilitatii, in faza de proiectare a sistemelor trebuie concepute scheme care sa imbine avantajele rezultate din analiza schemelor serie si paralel si sa elimine pe cat posibil dezavantajele.

Cele mai frecvente cai de crestere a fiabilitatii sistemelor sunt:
- evitarea unui numar mare de elemente componente, in conditiile in care functiile sistemului pot fi realizate si cu structuri mai simple.
- utilizarea de elemente cu fiabilitate ridicata, implicit avand o proiectare si o constructie atenta, materiale de calitate superioara, control tehnic sever.
- folosirea schemelor ce folosesc redondanta (scheme paralele).
- asigurarea unor tehnologii de imbinare si asamblare a elementelor componente care sa evite aparitia „punctelor slabe” din sisteme.
- elaborarea de programe de incercari si probe care sa permita evidentierea principalelor defectiuni si a cauzelor acestora (erori de conceptie sau realizare, de materiale, etc.).
- elaborarea de carti si manuale tehnice care sa permita instruirea personalului de deservire.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Opinia ta conteaza !