Nu pleca de acasa fara apa !

O actiune indrazneata, chiar si in zilele noastre, care sa-ti puna la grea incercare, vointa, determinarea, rezistenta fizica si psihica este traversarea unui desert. Din cele mai vechi timpuri, doar cei mai indrazneti si curajosi se incumetau sa traverseze intinderile aride in care cu greu gasesti un strop de apa. Chiar si caravanele porneau la drum dupa o temeinica pregatire si urmau un traseu bine stabilit, de la care nu se abateau, ce urma sa atinga punctele de pe harta unde se afla cate un izvor ascuns, o fantana sau o oaza singuratica. Orice abatere de la traseu sau intarziere pe drum era fatala si reprezenta un risc pe care fiecare calator prin desert trebuie sa si-l asume. Incerc sa-mi imaginez prin ce chinuri putea trece un om ramas fara apa in desert? Oare, cat de insetat si ostenit trebuie sa fii ca sa vezi „Fata Morgana”? Ce sentimente traiesti cand ajungi la un izvor sau o fantana si bei cateva inghituri de apa cu pofta? Cred cu tarie ca, in acel moment, simti cu adevarat cum #apaitidaputere, te invioreaza si incepi sa traiesti o bucurie netarmurita. Simti ca divinitatea este alaturi de tine si ti-a ascultat toate rugaciunile, te simti binecuvantat si viata incepe sa aiba din nou sens, totul se transforma intr-o clipa, o data cu prima inghititura de apa. 

Apa rece
Poporul roman, cred ca este favorizat de soarta cu o tara bogata, cu locuri deosebit de frumoase si roditoare. Cu munti inalti, brazdati de izvoare si ape curgatoare limpezi, curate si reci. Cu paduri seculare si ogoare roditoare. Daca privesti locurile noastre natale din perspectiva unui tuareg sau locuitor al desertului, poti avea impresia ca te afli in Gradina Edenului. Oricat de frumoase si primitoare sunt plaiurile romanesti exista, mai ales vara, zile caniculare in care poti experimenta garantat o arsita dogoritoare exact ca in desert. O astfel de zi caniculara cu temperaturi insuportabile am experimentat in urma cu 4 ani pe un traseu prin Muntii Apuseni.

Apa
Niciodata nu mi-am imaginat ca o zi frumoasa de vara, la munte, se poate tranforma intr-un cosmar care-ti provoaca fiori reci numai cand iti aduci aminte si retraiesti acele momente dificile. Era o dimineata frumoasa de vara, ce promitea multa aventura, aer curat si o excursie pe creasta muntelui. Am pornit dis-de-dimineata sa facem un traseu de-o zi, echipati pentru mers, cu ceva de-ale gurii si apa cat sa ne ajunga pana la primul izvor marcat pe harta, unde intentionam sa poposim cateva minute ca sa ne odihnim si sa ne refacem fortele. Inca de dimineata soarele era dogoritor si caldura devenea din ce in ce mai insuportabila. Dupa un urcus destul de solicitant, transpiram mai ceva ca intr-o sauna. Cred ca nu am facut nici doua ore pe traseu si aproape am consumat toata rezerva de apa potabila pe care o aveam la noi. Nici prin gand nu ne trecea ca setea o sa ne chinuie aproape tot restul zilei. La amiaza, ajungem la izvorul marcat pe harta, mai bine zis la locul unde trebuia sa susure apa rece de munte, si descoperim cu amaraciune ca seceta din ultimele cateva saptamani a secat izvorul. Pusi in fata faptului implinit cautam cu disperare pe harta urmatorul punct cu apa potabila din zona si distanta pe care o aveam de parcurs pana acolo. Mai trebuia de facut vreo 3 ore bune pana la fantana indicata pe harta, prin golul alpin, in mijlocul zilei, pe o arsita dogoritoare. Am mai zabovit cateva minute ca sa ne odihnim un pic si am pornit mai departe. 

#apaitidaputere
De cum am plecat din loc, in tacere deplina, gandurile imi erau numai la apa. Setea devenea din ce in ce mai chinuitoare. Traspiram in continuare abundent si inaintam mecanic pe poteca ingusta de munte. Caldura era insuportabila, efectiv ma uram cat de neinspirat am fost ca sa pornesc pe traseu intr-o zi caniculara si fara resurse suficiente de apa potabila. Tanjeam dupa racoarea terasei si apa rece din fantana pensiunii unde eram cazati. Incet, dar sigur, am inceput sa simt o greutate, apoi o dureri musculare la fiecare pas pe care-l faceam. Toleram tot mai greu caldura. Pe langa faptul ca aveam o senzatie de sufocare, simteam efectiv ca-mi fierbe creierul. Un gand straniu a inceput sa ma bantuie, oare o sa vad „fata morgana” si o sa experimentez trairi si senzatii tari precum calatorii prin desert? Cert este ca toate gandurile gravitau in jurul apei, nimic nu-mi mai capta atentia, nici peisajul, nici natura, nici denivelarile potecii. 


Insetati, sleiti de putere, cu grimase de durere si oboseala pe chipuri, ajungem, dupa cateva ore bune, la fantana. Fara menajamente am tabarat efectiv pe galeata cu apa rece, proaspat scoasa din fantana si nu reuseam sa ne potolim setea care ne-a chinuit de dimineata pana aproape la asfintit. Atunci, pentru prima data, am trait sentimentul cum #apaitidaputere, un sentiment magnific pe care nu-l traiesti numai in situatii extreme. Drumetia si aventura prin care am trecut, a fost o buna invatatura de minte si o lectie pe care viata ti-o da la momentul potrivit. De atunci, niciodata n-am mai plecat de acasa, in calatorii si drumetii montane, fara o rezerva suficienta de apa potabila care sa ajunga pana la destinatie, indiferent de conditiile meteo si naturale prin care trecea traseul. In concluzie, #apaitidaputere chiar si dupa ce bei un sigur pahar. In plus, compania La Fantana a realizat o serie de videoclipuri pe ideea „Mai bea si tu niste apa” ce merita toata atentia noastra. Va provoc pe fiecare ca sa povesteasca intr-un comentariu la articol o intamplare in care ati simtit ca apa v-a dat putere sau in care ati simtit ca v-a fost de mare folos, indiferent de imprejurari sau situatii.


2 comentarii:

  1. daca pornesti la drum neechipat corespunzator... trebuie sa ai ca si o rezerva cel putin 2 l peste necesar. ca nu se stie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intotdeauna trebuie sa fii cat mai prevazator ... daca nu suporti consecintele :)

      Ștergere

Opinia ta conteaza !