Cauzele care inlatura caracterul ilicit al faptei pagubitoare

Enumerarea din dreptul comun cuprinde situatii variate si anume: legitima aparare, starea de necesitate, indeplinirea unei activitati impuse ori permise de lege sau desfasurate in virtutea ordinului superiorului, exercitarea unui drept subiectiv, consimtamantul victimei.

Starea de necesitate degreveaza pe debitor (caraus) de consecintele caracterului ilicit al faptei pagubitoare, daca aceasta a fost savarsita, asa cum precizeaza art. 45 alin. 2 Cod penal, in scopul de a salva de la un pericol iminent si de neinlaturat vieti omenesti sau bunuri importante.

Trecand de la solutia de principiu mentionata la cazuri concrete, este de retinut ca reglementari specifice ale starii de necesitate intalnim cu precadere in transporturile maritime. Astfel, cu titlu de exemplu, poate fi citat art. 655 Cod comercial, care autorizeaza, printre altele, in cazul riscului de naufragiu, aruncarea de lucruri in mare „pentru binele si pentru scaparea comuna a vasului si a povarei” (a incarcaturii). Caracterul ilicit al faptei pagubitoare dispare, atat cu titlu general, cat si in cazul evocat, cat si al starii de necesitate.

Subzista totusi, in anumite limite si conditii, obligatia civila de despagubire a persoanelor lezate. Cu alte cuvinte, starea de nesitate, desi exclude caracaterul ilicit al faptei pagubitoare, nu exonereaza totusi integral pe caraus de a contribui la repararea prejudiciului.

Ordinul legii poate sa ocazioneze intreruperea unui transport aflat in curs de desfasurare, pentru motive impuse de dispozitia in temeiul careia este luata masura restrictiva. Asemenea situatii se ivesc, de pilda, in traficul fluvial din Romania, daca autoritatile dispun „iernaticul fortat” pe Dunare circulatia navelor fiind uneori oprita timp de mai multe zile din cauza inghetarii apelor. Consecinte similare produce rechizitionarea unor mijloace de transport. Poate fi mentionat, cu efecte asemanatoare, embargoul, precum si cel instituit de Natiunile Unite in raporturile cu fosta Iugoslavie, pe duarata razboiului din Bosnia Hertegovina.

In toate cazurile de acest fel „fapta cauzatoare de daune, savarsita in temeiul unui ordin sau al unei permisiuni a legii, este dezbracata de caracterul ei ilicit, prin efectul acestei cauze justificative”, desigur „numai daca cerintele legii au fost indeplinite”.

Consimtamantul creditorului, care se materializeaza de regula intre o clauza de neraspundere sau cel putin de restrangere a raspunderii, consta in declaratia acestuia, anterioara producerii daunei, ca intelege sa renunte, integral sau numai in parte, la despagubiri corelative. Spre deosebire de materia delictuala, in cadrul careia admisibilitatea unor asemenea conventii suscita rezerve, formand obiect de controversa, in raporturile contractuale se manifesta mai multa libertate, desigur in limitele legii, sub influenta principiului traditional volenti non fit injuria (celui ce este de acord nu i se face o nedreptate).