Termenul de control conventional sau traditional este folosit in cele ce urmeaza pentru a defini teoriile si procedurile dezvoltate in ultimele decenii de conducere a sistemelor dinamice a caror comportare este descrisa prin ecuatii diferentiale sau cu diferente. De mentionat insa faptul ca acest cadru matematic nu este intotdeauna acoperitor, si este suficient sa amintim conducerea discreta a proceselor de fabricatie sau sistemele de comunicatie, in care nu poate fi evitata teoria automatelor finite, teoria cozilor, s.a.
Foarte multi specialisti din afara domeniului stiintei sistemelor si calculatoarelor considera “controlul inteligent” ca fiind o forma particulara a inteligentei artificiale bazate pe multimi fuzzy sau pe retele neurale. E adevarat ca aceste metode fac parte din arsenalul controlului inteligent si ca perceptia de care aminteam este intarita de numeroase articole aparute in ultima perioada pe aceste doua directii, dar controlul inteligent nu se rezuma doar la atat. Mai mult, conform unor caracteristici ale controlului inteligent nu orice controler fuzzy sau neural este in mod obligatoriu si inteligent, iar pe de alta parte anumite probleme care nu pot fi formulate si studiate in cadrul matematic al ecuatiilor diferentiale si cu diferente necesita o serie de metodologii de rezolvare acceptate unanim ca fiind de control inteligent. Este cazul de asemenea sa mentionam ca in multe situatii un sistem de control inteligent foloseste la “nivelul inferior” tehnici de control conventional si deci acesta este inclus astfel in aria controlului inteligent, fiind supus unor imbunatatiri care sa duca la rezolvarea unor probleme complexe.
Este deci de inteles ca termenul “control” in sintagma “control inteligent” are un inteles mai larg dacat in sintagma “control conventional”. Mai intai, procesele conduse pot fi descrise nu numai prin modele cu ecuatii diferentiale sau cu diferente ci si prin modele de sisteme cu evenimente discrete sau prin modele hibride care includ ambele tipuri de reprezentari. Acest fapt a condus la teorii de conducere hibrida care studiaza procese dinamice continue prin tehnica automatelor finite si a masinilor secventiale de stare. Si obiectivele controlului inteligent sunt in mod corespunzator mai generale. Astfel, un sistem de pilotare inteligenta a vehiculelor include un sistem de control conventional al directiei si poate fi de altfel descompus intr-o serie de taskuri de control conventional (sesizare distanta, sesizare viteza, accelerare/decelerare, s.a.) care impreuna sa duca la controlul inteligent al deplasarii pe o anumita traiectorie. Pentru a ajunge la asemenea performante controlerul inteligent trebuie sa faca fata la o serie de situatii cu incertitudini (incomplet definite) carora un controler clasic, chiar adaptiv, nu le-ar face fata. Atingerea obiectivelor chiar in conditii de incertitudine partiala duce la necesitatea asocierii in cadrul controlului inteligent a procedurilor de diagnoza, reconfigurare dinamica, adaptare, instruire. Putem deci afirma cu certitudine ca aria controlului inteligent este interdisciplinara, combinand metode si proceduri din teoria sistemelor, stiinta calculatoarelor, inteligenta artificiala, comunicatii pentru satisfacerea obiectivelor.
Totusi, metodele imprumutate din domeniile susmentionate nu pot fi folosite decat rareori ca atare, in majoritatea cazurilor ele trebuie ajustate, imbunatatite sau asociate cu noi metode dezvoltate in mod special. In special in cadrul cercetarii de dezvoltare in controlul inteligent unele concepte teoretice importante cum sunt stabilitatea, accesibilitatea sau controlabilitatea capata noi valente, in conexiune cu probleme de calcul predicativ sau de lanturi Markov.
O alta diferenta intre controlul inteligent si cel conventional consta in separarea dintre dispozitivul de automatizare (pe care il vom numi cel mai frecvent controler, pentru a sugera specificitatea in raport cu alte denumiri consacrate cum sunt regulator sau compensator) si sistemul sau procesul controlat. In controlul conventional sistemul condus era numit “instalatie tehnologica”, sau “parte fixa” deoarece parametrii sai erau considerati cunoscuti si fara posibilitate de schimbare, sau cu schimbari perfect definite in timp. In controlul inteligent, separarea intre partea de conducere si cea condusa nu mai este asa evidenta, de multe ori legile de control sunt rezultatul unei autoinstruiri care implica si partea condusa din sistem.
Foarte multi specialisti din afara domeniului stiintei sistemelor si calculatoarelor considera “controlul inteligent” ca fiind o forma particulara a inteligentei artificiale bazate pe multimi fuzzy sau pe retele neurale. E adevarat ca aceste metode fac parte din arsenalul controlului inteligent si ca perceptia de care aminteam este intarita de numeroase articole aparute in ultima perioada pe aceste doua directii, dar controlul inteligent nu se rezuma doar la atat. Mai mult, conform unor caracteristici ale controlului inteligent nu orice controler fuzzy sau neural este in mod obligatoriu si inteligent, iar pe de alta parte anumite probleme care nu pot fi formulate si studiate in cadrul matematic al ecuatiilor diferentiale si cu diferente necesita o serie de metodologii de rezolvare acceptate unanim ca fiind de control inteligent. Este cazul de asemenea sa mentionam ca in multe situatii un sistem de control inteligent foloseste la “nivelul inferior” tehnici de control conventional si deci acesta este inclus astfel in aria controlului inteligent, fiind supus unor imbunatatiri care sa duca la rezolvarea unor probleme complexe.
Este deci de inteles ca termenul “control” in sintagma “control inteligent” are un inteles mai larg dacat in sintagma “control conventional”. Mai intai, procesele conduse pot fi descrise nu numai prin modele cu ecuatii diferentiale sau cu diferente ci si prin modele de sisteme cu evenimente discrete sau prin modele hibride care includ ambele tipuri de reprezentari. Acest fapt a condus la teorii de conducere hibrida care studiaza procese dinamice continue prin tehnica automatelor finite si a masinilor secventiale de stare. Si obiectivele controlului inteligent sunt in mod corespunzator mai generale. Astfel, un sistem de pilotare inteligenta a vehiculelor include un sistem de control conventional al directiei si poate fi de altfel descompus intr-o serie de taskuri de control conventional (sesizare distanta, sesizare viteza, accelerare/decelerare, s.a.) care impreuna sa duca la controlul inteligent al deplasarii pe o anumita traiectorie. Pentru a ajunge la asemenea performante controlerul inteligent trebuie sa faca fata la o serie de situatii cu incertitudini (incomplet definite) carora un controler clasic, chiar adaptiv, nu le-ar face fata. Atingerea obiectivelor chiar in conditii de incertitudine partiala duce la necesitatea asocierii in cadrul controlului inteligent a procedurilor de diagnoza, reconfigurare dinamica, adaptare, instruire. Putem deci afirma cu certitudine ca aria controlului inteligent este interdisciplinara, combinand metode si proceduri din teoria sistemelor, stiinta calculatoarelor, inteligenta artificiala, comunicatii pentru satisfacerea obiectivelor.
Totusi, metodele imprumutate din domeniile susmentionate nu pot fi folosite decat rareori ca atare, in majoritatea cazurilor ele trebuie ajustate, imbunatatite sau asociate cu noi metode dezvoltate in mod special. In special in cadrul cercetarii de dezvoltare in controlul inteligent unele concepte teoretice importante cum sunt stabilitatea, accesibilitatea sau controlabilitatea capata noi valente, in conexiune cu probleme de calcul predicativ sau de lanturi Markov.
O alta diferenta intre controlul inteligent si cel conventional consta in separarea dintre dispozitivul de automatizare (pe care il vom numi cel mai frecvent controler, pentru a sugera specificitatea in raport cu alte denumiri consacrate cum sunt regulator sau compensator) si sistemul sau procesul controlat. In controlul conventional sistemul condus era numit “instalatie tehnologica”, sau “parte fixa” deoarece parametrii sai erau considerati cunoscuti si fara posibilitate de schimbare, sau cu schimbari perfect definite in timp. In controlul inteligent, separarea intre partea de conducere si cea condusa nu mai este asa evidenta, de multe ori legile de control sunt rezultatul unei autoinstruiri care implica si partea condusa din sistem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Opinia ta conteaza !