Motoarele terestre sunt echipate cu schimbatoare de caldura de tip lichid-aer numite curent radiatoare. In general radiatorul este constituit din schimbatorul de caldura propriu-zis si bazinele care il incadreaza la capete, unul pentru colectarea lichidului fierbinte sunt fixate gura de umplere cu capacul de inchidere, tubul de intrare a lichidului, conducta pentru expansiune si racordul termometrului. Pe celalalt bazin se afla tubul de iesire al lichidului, robinetul de golire si racordul al termometrului. Circulatia lichidului prin radiator se face dupa scheme diverse, fiecare adaptandu-se unor conditii specifice de montaj si de exploatare.
De pilda, schemele cu circulatie orizontala, sunt curent folosite la autoturisme deoarece inaltimea radiatorului este relativ mica variantele se utilizeaza la autocamione si tractoare, circulatia naturala a lichidului fiind mai intensa, solutiile ofera o incarcare termica mai uniforma varianta cu celule semicirculare, conduce la o exploatare mai judicioasa a suprafetei de racire in raport cu campul de lucru al ventilatorului.
In functie de organizarea circulatiei aerului si lichidului, radiatoarele se clasifica in aerotubulare acvatubulare si acvalamelare. Radiatoarele aerotubulare sunt constituite din tevi cu aceeasi lungime, ale caror capete largite au forma patrata sau hexagonala. Suprafetele plane de la capete se lipesc intre ele si se obtine o separare perfecta intre interiorul tuburilor prin care circula aer, si exteriorul lor prin care circula lichid de racire. Au o rezistenta aerodinamica redusa, se pot repara cu usurinta, insa pot suporta sarcini mecanice reduse, iar compactitatea lor este mica, fiind indicate in special la unitati stationare. La radiatoarele acvatubulare lichidul circula prin interiorul tevilor, iar aerul prin exteriorul lor. Radiatoarele cu tuburi independente au o constructie simpla rezista la presiuni si solicitari mecanice relativ mari, se pot repara cu usurinta, insa compactitatea lor este redusa, de aceea se utilizeaza mai mult radiatoarele pentru ulei. Gradul de compactitate creste daca tevile se amplaseaza in zigzag.
Radiatoarele cu tevi aplatizate sau ovale sunt caracterizate prin gradele cele mai mari de compactitate, cel mai des se intalneste varianta cu tevi aplatizate asezate una dupa alta in zigzag. Tevile patrund printr-o retea de placi plan-paralele din tabla, si sunt fixate de acestea prin lipire, ceea ce confera radiatoarelor si o rezistenta mecanica superioara, ambele caracteristici recomandandu-le pentru automobile. O compactitate si mai mare se obtine la varianta la care tevile se fixeaza prin benzi de tabla ondulata lipite pe fetele opuse, suprafata de racire se mareste si mai mult daca banda se onduleaza si pe latimea sa. In comparatie cu radiatoarele cu placi plan-paralele sunt mai usor de confectionat, insa rigiditatea lor este mai redusa. Radiatoarele acvalamelare sunt formate din benzi de tabla ondulata suprapuse distantele intre ele cu 2-3 mm lipite pe lungime la capete si fixate tot prin lipire in dreptul varfurilor, alte variante se obtin din benzi plane si ondulate, lipite dupa aceeasi schema. Apa circula prin interstitiile dintre benzi, iar aerul prin exteriorul lor.
In constructia de radiatoare se foloseste tabla din alama (cateodata din cupru) datorita bunei conductivitati termice, maleabilitatii ridicate, rezistentei inalte la coroziune si aderentei perfecte a aliajelor usor fuzibile, de tipul cositor-plumb. Exista tendinta inlocuirii cu aluminiul, metal mai usor si mai ieftin, care insa nu poate fi lipit in conditii obisnuite si are o rezistenta redusa la coroziune. Cu toate acestea, constructia lor este in plina dezvoltare, retinand atentia in special radiatoarele demontabile. Radiatoarele din aluminiu se construiesc din placi ondulate suprapuse prin presare sau prin lipire, la constructiile demontabile intre placi se prevad garnituri de etansare tot ansamblul fiind strans cu ajutorul unor tiranti si piulite.
De pilda, schemele cu circulatie orizontala, sunt curent folosite la autoturisme deoarece inaltimea radiatorului este relativ mica variantele se utilizeaza la autocamione si tractoare, circulatia naturala a lichidului fiind mai intensa, solutiile ofera o incarcare termica mai uniforma varianta cu celule semicirculare, conduce la o exploatare mai judicioasa a suprafetei de racire in raport cu campul de lucru al ventilatorului.
In functie de organizarea circulatiei aerului si lichidului, radiatoarele se clasifica in aerotubulare acvatubulare si acvalamelare. Radiatoarele aerotubulare sunt constituite din tevi cu aceeasi lungime, ale caror capete largite au forma patrata sau hexagonala. Suprafetele plane de la capete se lipesc intre ele si se obtine o separare perfecta intre interiorul tuburilor prin care circula aer, si exteriorul lor prin care circula lichid de racire. Au o rezistenta aerodinamica redusa, se pot repara cu usurinta, insa pot suporta sarcini mecanice reduse, iar compactitatea lor este mica, fiind indicate in special la unitati stationare. La radiatoarele acvatubulare lichidul circula prin interiorul tevilor, iar aerul prin exteriorul lor. Radiatoarele cu tuburi independente au o constructie simpla rezista la presiuni si solicitari mecanice relativ mari, se pot repara cu usurinta, insa compactitatea lor este redusa, de aceea se utilizeaza mai mult radiatoarele pentru ulei. Gradul de compactitate creste daca tevile se amplaseaza in zigzag.
Radiatoarele cu tevi aplatizate sau ovale sunt caracterizate prin gradele cele mai mari de compactitate, cel mai des se intalneste varianta cu tevi aplatizate asezate una dupa alta in zigzag. Tevile patrund printr-o retea de placi plan-paralele din tabla, si sunt fixate de acestea prin lipire, ceea ce confera radiatoarelor si o rezistenta mecanica superioara, ambele caracteristici recomandandu-le pentru automobile. O compactitate si mai mare se obtine la varianta la care tevile se fixeaza prin benzi de tabla ondulata lipite pe fetele opuse, suprafata de racire se mareste si mai mult daca banda se onduleaza si pe latimea sa. In comparatie cu radiatoarele cu placi plan-paralele sunt mai usor de confectionat, insa rigiditatea lor este mai redusa. Radiatoarele acvalamelare sunt formate din benzi de tabla ondulata suprapuse distantele intre ele cu 2-3 mm lipite pe lungime la capete si fixate tot prin lipire in dreptul varfurilor, alte variante se obtin din benzi plane si ondulate, lipite dupa aceeasi schema. Apa circula prin interstitiile dintre benzi, iar aerul prin exteriorul lor.
In constructia de radiatoare se foloseste tabla din alama (cateodata din cupru) datorita bunei conductivitati termice, maleabilitatii ridicate, rezistentei inalte la coroziune si aderentei perfecte a aliajelor usor fuzibile, de tipul cositor-plumb. Exista tendinta inlocuirii cu aluminiul, metal mai usor si mai ieftin, care insa nu poate fi lipit in conditii obisnuite si are o rezistenta redusa la coroziune. Cu toate acestea, constructia lor este in plina dezvoltare, retinand atentia in special radiatoarele demontabile. Radiatoarele din aluminiu se construiesc din placi ondulate suprapuse prin presare sau prin lipire, la constructiile demontabile intre placi se prevad garnituri de etansare tot ansamblul fiind strans cu ajutorul unor tiranti si piulite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Opinia ta conteaza !