Instalatia de racire generalitati

Pierderile de caldura catre mediul exterior ar fi sensibil mai mici daca organele motorului ar avea aceeasi temperatura ca si fluidul motor. O asemenea conditie nu poate fi deocamdata acceptata, deoarece fiabilitatea motorului ar fi redusa sau functionarea sa la anumite regimuri ar fi chiar imposibila. Astfel, din cauza temperaturilor relativ mari, pelicula de ulei isi micsoreaza portanta, organele intens solicitate se pot rupe pe masura inmuierii materialului din care sunt constituite, umplerea cilindrilor este afectata negativ, iar la motoarele cu aprindere prin scanteie apar diverse forme de manifestare a arderii anormale.
Pe de alta parte, reducerea temperaturii organelor sub anumite valori este insotita de intensificarea uzurilor prin frecare si prin coroziune. Rezulta ca temperaturile pieselor trebuie sa fie mentinute la valori pentru care se poate obtine un compromis favorabil intre performantele energetice si durabilitatea motorului. De aici reiese si rolul instalatiei de racire, si anume, de a evacua o parte din caldura ce o primeste fiecare organ, astfel ca temperatura lui sa se mentina in intervalul acceptat, indiferent de regimul de exploatare sau de conditiile climatice.
Cresterea continua a economicitatii motoarelor, inca de la aparitia lor, s-a manifestat si prin tendinta de sporire a temperaturii organelor componente. Astfel, datele statistice arata ca temperatura medie a lichidului din instalatia de racire a motoarelor navale a crescut in ultimii 50 de ani de la 303…305 (K), la motoarele cu aprindere prin compresie rapide a ajuns la 363 (K), iar la MAS actuale depasesc frecvent 373 (K). Noile materiale refractare cat si progresele facute in domeniul uleiurilor sintetice permit sa se intrevada o eventuala sporire a regimului termic al motorului chiar in următorii ani.
Chiulasa este organul care primeste cea mai mare cantitate de caldura prin contactul direct cu fluidul din cilindru si din canalele de evacuare. Pe langa aceasta, incarcarea termomecanica a chiulasei este amplificata si de repartitia neuniforma a temperaturilor in diverse zone, ca de pilda in spatiul dintre scaunele supapelor de evacuare si admisie la motoarele in patru timpi. Apare deci necesara nu numai o racire mai intensa a chiulasei in raport cu alte organe, dar si impunerea unei circulatii preferentiale a fluidului de racire pentru uniformizarea temperaturilor. In acest scop, se adopta masuri constructive speciale cum ar fi prevederea unor canale sau ecrane menite sa dozeze debitul si sa dirijeze fluidul de racire catre diverse zone in functie de starea lor termica. Totodata forma suprafetei de racire trebuie astfel aleasa incat sa nu genereze zone de stagnare a fluidului de racire. Si pistonul preia o importanta cantitate de caldura, aceasta fiind evacuata la motoarele de putere mare sau mijlocie printr-un circuit de racire separat, cu lichid. La motoarele usoare, caldura acumulata de piston se transmite cilindrului prin intermediul segmentilor, cea mai mare parte din caldura se evacueaza pe la partea superioara a cilindrului, motiv pentru care aceasta zona necesita o racire mai intensa. Lagarele arborelui cotit se incalzesc prin conductie de la celelalte organe si preiau o parte importanta din caldura dezvoltata prin frecare. Racirea lor se face cu ulei, in circuit fortat, caldura fiind astfel transportata in radiatorul instalatiei de ungere. La motoarele supraalimentate este necesara racirea turbocompresorului si a aerului comprimat de acesta.