Cumpara ANVELOPE VARA cu Pret Mic de pe Vadrexim.ro !

Istoric GPS


GPS reprezinta de fapt o parte din denumirea NAVSTAR GPS. Acesta este acronimul de la NAVIGATION System with Time And Ranging Global Positioning System. Proiectul a fost demarat de catre guvernul Statelor Unite la inceputul anilor '70. Scopul principal il reprezinta posibilitatea de a putea determina cu precizie pozitia unui mobil in orice punct de pe suprafata pamantului, in orice moment indiferent de starea vremii.
GPS este un sistem care utilizeaza o constelatie de 30 de sateliti pentru a putea oferi o pozitie precisa unui utilizator. Precizia trebuie inteleasa in functie de utilizator. Pentru un turist aceasta inseamna in jur de 15 m, pentru o nava in ape de coasta reprezinta o marime de circa 5 m, iar pentru un geodez precizie inseamna 1 cm sau chiar mai putin.
GPS poate fi utilizat pentru a obtine preciziile cerute in toate aplicatiile pomenite mai sus, singurele diferente constand numai in tipul receptorului si a metodei de lucru utilizate.
Initial GPS a fost proiectat numai pentru aplicatii militare. Curand dupa ce acest obiectiv a fost atins a devenit evident ca GPS va putea fi folosit si pentru scopuri civile pastrand totusi anumite proprietati numai pentru domeniul militar. Primele doua aplicatii civile au fost navigatia maritima si masuratorile tereste.
Dupa lansarea primului satelit artificial al Pamantului, Sputnik 1, la 04.10.1957, tehnica spatiala s-a impus ca o noua era in dezvoltarea stiintifica si tehnologica, constituind un factor dinamizator al procesului tehnico-economic, in domenii de interes major ale activitatii umane.
Domeniile de utilizare ale satelitilor artificiali specializati sant numeroase si deosebit de diversificate, printre acestea, de o deosebita importanta strategica in domeniul militar si de larga utilitate in domeniul civil fiind dezvoltarea tehnologiilor satelitare de navigatie care permit pozitionarea deosebit de precisa a mijloacelor de transport aeriene, maritime si terestre aflate in miscare sau in repaus.
Aceasta tehnologie si-a gasit, deasemenea, o larga aplicabilitate si in domeniul geodeziei si geodinamicii prin realizarea unor retele geodezice la nivel global sau national, contributii la determinarea formei si dimensiunilor Pamantului si a campului sau gravitational, determinarea deplasarilor placilor tectonice, etc.

La ora actuala functioneaza in paralel doua sisteme de pozitionare globala, respectiv sistemul de pozitionare NAVigation Satellite Timing And Ranging Global Positioning System (NAVSTAR GPS), cunoscut sub denumirea GPS, realizat si gestionat de Statele Unite ale Americii si sistemul de pozitionare GLObal NAvigation Satellite System (GLONASS), realizat si gestionat de Federatia Rusa.
Cele doua sisteme sunt asemanatoare din punct de vedere al conceptiei, al modului de functionare si al performantelor ce le ofera utilizatorilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Opinia ta conteaza !

melimeloparis.ro