Newparts Info: Momente importante, de peste tot adunate si bine pastrate !

Cred ca fiecare dintre noi avem momente unice in viata pe care le tinem bine ascunse in sertarul inimii, a mintii, dar si fizic, pe suport de hartie sau film, momente pe care le rememoram cu placere sau melancolie, ori de cate ori cadem intr-o stare de reverie si contemplatie, de aducere aminte a unor episoade dragi noua din viata. Mi se pare ca simplul fapt ca suntem conectati la evenimente si situatii din trecut ne ajuta sa trecem mai bine peste episoadele vietii contemporane, faptul ca avem niste ancore din trecut, niste borne in viata putem mai cu usurinta sa trecem peste obstacolele din prezent. Caci, cine nu-si aduce aminte cu placere de episoade trecute, fie ca vorbim despre prima cazatura de pe bicicleta, zilele de scoala cu bunele si relele ei, cu intamplarile din armata, primul sarut furat pe intuneric de la colega de banca pe care o cunosteai de la gradinita, prima tigara aprinsa pe ascuns, in spatele casei, si cate si mai cate intamplari pe care acum stai si le traiesti parca la aceeasi intensitate ca si atunci, intamplari ce au rol de a te tine treaz in valtoarea evenimentelor de azi.

Foto

Si eu am o astfel de capsula a amintirilor adanc infipta in suflet, plina cu evenimente, momente si trairi ce fac sarea si piperul existentei mele, prilej de reflectie a ceea ce am facut si ce voi face pe viitor, un adevarat ghidaj al existentei mele. Este o cutie de lemn de abanos unde strang fotografii si instantanee din diferite unghiuri si aspecte ale vietii mele si a celor dragi, momente ce imi aduc emotii cand le rememorez cu placere ori de cate ori am ocazia sa le revad. Chiar si acum mai pastrez cu sfintenie batranul aparat de fotografiat, desi nu-si mai are utilitate in ziua de azi, imi pare rau ca sa ma despart de tovarasul ce a realizat de-a lungul timpului atatea si atatea fotografii si a fost un ajutor de nadejde ce nu m-a lasat balta niciodata. Este un batran Smena 8 M, fabricat la inceputurile anilor 80 de celebra uzina LOMO din URSS, pentru cei ce-si mai aduc aminte Leningradskoye Optico-Mechanicheschoye Obyedinenie, o bijuterie de aparat la acel moment. Folosea film de 35 mm, avansa manual, rotita ce arata pozitiile ramase indica total aiurea, avand riscul fie sa faci poze duble, fie cadre goale, se arma manual, cu o clapeta pe lateral si daca nu erai atent la modul cum iti tineai degetele aveai toate sansele sa te loveasca la modul serios. Dar cel mai interesant lucru era, ca sa zic asa, focalizarea si zoomul din ziua de azi. Focusul se seta manual, in functie de distanta pana la subiect, pe inelul focusului fiind trecute distante orientative si pictograme aferente: pentru portret, grup, pesaj, cladiri sau infinit, iar in susul obiectivului sunt niste pictograme cu norisori, soare ce iese din nori sau soare puternic, trebuind ca tu sa apreciezi luminozitatea si distantele pentru a selecta optiunea optima de poza. Daca ii spui aceste lucruri la un tanar din ziua de azi pasionat de fotografie, se uita la tine ca la un martian, de pe alta planeta!!

Dar sa revin la fotografii. Sunt crampeie din viata mea, bucati de hartie ce imortalizeaza secvente decupate din viata, din mijlocul unor evenimente ce mi-au marcat existenta si trecerea timpului, de cand eram o mogaldeata ce nu se distingea intre asternuturi si pana am devenit om in toata firea. Am obiceiul, ca la sarbatori sau cu alte prilejuri in care ne reunim toata familia sa scot cutia cu poze si sa incepem sa depanam amintiri legate de evenimentele imortalizate, sa retraim parca aievea momentul respectiv. Fiecare poza are povestea ei, cu bune si rele, bunaoara intr-una in care zambeam cam fortat era dupa o cazatura strasnica la fotbal si picioarele imi erau bandajate cu totul si tata a facut eforturi pentru a nu le prinde in cadru, ori poza cu toata familia pe malul raului intr-o zi calda de august ne trezeste hohote de ras, caci atunci cand ne-am strans toti in cadru un caine vagabond a cotrobait nestingherit prin mancare si ne-a lasat fara tot ce aveam pregatit, cat timp noi eram ocupati cu pozele, si cate si mai cate intamplari la care stam si depanam amintiri pana tarziu in noapte.

Video

Dintre toate, am cateva fotografii ce ocupa un loc aparte in sufletul meu, fotografii ce nu-mi trezesc amintiri prea placute, dar care ma imbarbateaza si-mi dau putere ori de cate ori ma uit la ele. Sunt facute din timpul unei operatii chirurgicale pe creier, cand sansele de reusita erau aproape nule, conditiile medicale de la sfarsitul epocii comuniste erau parca de evul mediu si doar priceperea medicilor compensa deficientele actului medical. Dupa ce operatia a reusit si familiei i-a fost permis un program de vizita, fratele meu a facut cateva poze in salonul de spital, cu toata familia alaturi de mine, reusind sa surprinda in cateva instantanee toate framantarile, toate gandurile ce brazdeaza chipurile parintilor mei, toata bucuria, recunostiinta si sentimentul ca au scapat de un hop important, ca lucrurile sunt pe fagasul cel bun. Ori de cate ori revad aceste fotografii, nu ma uit la chipul meu, ce era alb ca varul, ce nu se distinge dintre cearsafurile albe, ci ma uit la chipurile parintilor, ce parca de fiecare data imi transmit altceva, chipuri expesive care arata ca au castigat o batalie cruciala, ca au invins si de acum inainte totul v-a fi bine ca la inceput.