STALINSKAYA - Pentru Cei Puternici

Recent am vazut ultima reclama la Vodka STALINSKAYA pe un post tv sub sloganul „Pentru cei puternici”, o reclama reusita la un produs cu gust tare si bun, ce m-a pus pe ganduri. Niciodata nu mi-am pus problema daca sa ma consider sau nu un om puternic sau daca taria de caracter m-a ajutat sa evoluez in viata? Oricum privim lucrurile, cred ca taria si puterea unui om se bazeaza mai mult pe instinctul de supravietuire. Nu stiu ce ne-am face daca n-ar exista, adanc inradacinat in noi, acest instinct de supravietuire. Sunt multe exemple de oameni a caror povesti fabuloase de supravietuire au razbit pana la noi sau au ocupat paginile din mass media. Oameni puternici care au fost considerati adevarati eroi. In ceea ce ma priveste, nu pot spune ca am trait sau experimentat aventuri in care sa-mi etalez puterea si taria de caracter sau sa ma bazez pe instinctul de supravietuire.

STALINSKAYA -Pentru cei Puternici

Cred ca prima data cand am constatat ca posed un instinct de supravietuire a fost in urma cu cativa ani cand am trecut printr-o interventie chirurgicala. La baza problemei mele cu colecistul a stat mostenirea genetica si n-am avut alta aternativa in afara de interventia chirurgicala. Soarta a facut sa ma loveasca neprevazutul exact in perioada sarbatorilor de iarna. Imediat dupa revelion m-am dus la urgente. Dupa un set de analize am fost internat de urgenta si bagat in perfuzii. N-am inteles prea bine cum sta treaba cu mine si un pic eram speriat de situatie. Intr-un final am priceput ca mai aveam putin si intram in coma. Initial nu am constientizat situatia delicata in care ma aflam, probabil ca eram inundat de adrenalina din cauza fricii. Nu ma mai durea nimic si eram revoltat de ce mai stau in spital doar ma simteam foarte bine. A doua zi primesc vestea cea mai dura, urma sa fiu operat. Eram de-a dreptul socat, nu imi puteam imagina de ce trebuie sa trec prin toate acestea si cu ce-am gresit de trebuie sa sufar atat.

Inainte de interventia chirurgicala am incercat pe cat posibil sa ma autosustin moral si sa ma incurajez ca sa gasesc macar atat curaj in mine incat sa nu o zbughesc la fuga din spital, in pijamale. Dupa ce m-am asezat pe masa de operatie, am fost legat de maini si de picioare. Eram terifiat de frica, aveam inima cat un purice ce batea sa-mi sparga pieptul. Urmaream aparatura chirurgicala si incercam sa-mi fac curaj ca sa nu urlu de frica. N-am mai apucat sa fac nimic, anestezia si-a facut efectul. Cand mi-am revenit din anestezie nu mi-am dat seama ce se intampla cu mine si nici n-am simtit nimic. 

STALINSKAYA Blue

Calvarul a inceput dupa ce s-a dus efectul anesteziei. Totul a venit la pachet cu o caldura puternica ce s-a transformat in durere crunta de-mi venea sa ma urc pe pereti. Eram intubat si nici nu aveam posibilitatea sa ma misc in voie. Dupa stagiul de la ATI am fost plasat intr-un salon in care mai era un singur bolnav, destul de grav. A trecut vizita de seara, am luat tratamentul, am facut perfuzia si m-am pregatit psihic pentru o noapte agitata si plina de suferinta surda. Imi venea sa urlu de durere si sa ma vaiet dar strangeam din dinti si sufeream in tacere. Cred ca n-au trecut mai mult de cateva minute, dupa ultima vizita a asistentei, cand bolnavul de langa mine a inceput sa se vaiete si sa strige dupa asistenta. Nu stiam ce sa fac si cum sa reactionez. Sa-l ignor sau sa incerc sa-l ajut? Au trecut minute bune si omul nu se potolea, parca gemea si mai tare. La un moment dat a inceput sa-mi loveasca patul cu o carja. Vibratiile si loviturile in patul din metal imi provocau o durere de nesuportat. Degeaba am strigat la batran sa se potoleasca, n-am avut cu cine discuta. In asemenea situatie aveam doua alternative, ori suportam cu stoicism ori ma ridicam si mergem dupa asistenta. Am ales varianta a doua. Chiar daca eram proaspat operat si intubat, mi-am strans tuburile langa corp, cu mana dreapta, am strans puternic din dinti, am inchis ochii si m-am ridicat pe marginea patului. Am stat un pic sa-mi revin din efort, apoi m-am ridicat in picioare. Cu pasi mici si strangand din dinti am mers pana la usa salonului si am deschis-o larg. Simteam ca nu am putere sa merg mai departe sa caut o asistenta, asa ca am decis sa las doar usa deschisa si am impins un scaun pe coridor ca sa atraga atentia. A meritat eferotul, in cateva minute a venit o asistenta care i-a facut o injectie calmanta colegului de suferinta si am avut liniste pana dimineata.

La trei zile de la interventia chirurgicala am fost trimis cu salvarea la un centru universitar medical in alt oras pentru o alta interventie, mai complexa. Acolo am trait prin clipe de cosmar. Eram proaspat operat si nu am primit nici macar un pat. Nu erau locuri libere atat era de aglomerat, astfel incat eram nevoit sa impart patul cu un alt bolnav. O situatie cat se poate de nasoala si jenanta. Stateam pe marginea patului si strangeam din dinti de durere si efort. Colegul de pat incerca sa discute cu mine, sa socializeze, sa-mi faca loc. Exact ca si celalalt, mi-a zis ca si el a fost ca mine, mare si tare, dar uite ca boala l-a invins si a ajuns doar piele si os. Nu am indraznit sa-l intreb ce boala are. I-am spus doar atat: ca nu o sa fie si cazul meu. Intr-un final am avut putin noroc si am scapat de calvar prin interventii si telefoane din partea medicului care m-a operat ce a intervenit pe langa colegii de breasla ca sa ma investigheze in aceeasi zi si sa ma trimita inapoi. Am indurat cu stoicism fara sa scot un sunet inca o interventie cu anestezie partiala. Oricat de dureroasa a fost experienta prin care am trecut, am gasit putere sa fac inca un pas mai departe si sa suport totul cu stoicism.

Calitate premium

La externare mi s-a pus in vedere sa nu fac efort cel putin 6 luni si sa am grija la alimentatie. N-au trecut nici 3 luni, in primavara eram ca nou. Simteam ca puteam muta muntii. Pe cale de consecinta, n-am putut refuza o iesire la munte si o drumetie de cateva ore prin natura. Ca un inconstient, am plecat pe traseu fara sa car greutate, ce-i drept, dar m-am expus si mi-am asumat riscuri. Dupa un urcus extenuant mi s-a facut rau si n-am mai putut continua, ma durea crunt operatia din cauza efortului depus. Nu mai aveam nici apa si nici glucoza la mine. Ma si gandeam cu groaza cum o sa ajung pana la destinatie in situatia precara in care ma aflam? Daca trebuie sa apelez la salvamont? Amicul ce ma insotea mai avea doar cateva inghitituri de vodka STALINSKAYA intr-o plosca din metal de care nu se despartea. Fara sa stau prea mult pe ganduri am luat cateva inghitituri de vodka cu nesat. Ca prin farmec am simtit cum ma cuprinde o caldura placuta, imediat am simtit cum capat energie si putere. Am mai zabovit cateva minute apoi ne-am continuat drumetia. Acele cateva inghitituri de vodka au fost suficiente ca sa ajung intreg si fara probleme la destinatie. Atunci am inteles pentru prima data si am constientizat mesajul „Pentru cei puternici”. Dupa experienta de pe munte, n-am mai plecat niciodata pe traseu fara sa am la indemana o plosca cu vodka STALINSKAYA.

Evolutie

Preparata conform unei retete traditionale rusesti, STALINSKAYA Vodka este recunoscuta pentru taria gustului, pentru rigoarea selectiei materiilor prime si imbunatatirea constanta a procesului de productie si a tehnologiei folosite. Inca de la lansare, sub sloganul „Pentru cei puternici”, STALINSKAYA este alaturi de cei care care au curajul sa riste pentru a transforma orice incercare intr-o victorie, de cei al caror succes este alimentat de taria de caracter”. Marca aniverseaza anul acesta 20 de ani pe piata din Romania.

In concluzie, oricat de puternic esti la un moment dat ajungi in situatii critice in care ai nevoie de licoarea pentru cei puternici ca sa mergi mai departe. Chiar daca toti suntem inzestrati cu instinct de supravietuire uneori un strop de vodka STALINSKAYA face minuni. In orice intreprinzi si faci in viata ai nevoie de putere si tarie de caracter ca sa treci peste orice obstacol iti apare in cale.