Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate in trafic national se poate efectua de catre operatorii de transport rutier care detin licenta de traseu valabila.
Licenta de traseu se elibereaza pentru traseele, respectiv cursele cuprinse in programele de transport rutier de persoane prin servicii regulate, insotita de graficul de circulatie aferent cursei/traseului respectiv.
Totalitatea traseelor si curselor necesare pentru acoperirea acestora, graficele de circulatie, capetele de traseu, statiile publice, precum si numarul autovehiculelor necesare pentru efectuarea acestora alcatuiesc programele de transport.
Prin programul de transport se nominalizeaza autogarile utilizate pentru plecari, opriri in tranzit si sosiri sau, in lipsa acestora, statiile publice, pentru fiecare traseu. Nominalizarea autogarilor, precum si a locului unde sunt amplasate statiile publice pe teritoriul unei localitati se face de catre administratia publica locala pe raza ei de competenta.
Programele de transport sunt:
- programul de transport judetean.
- programul de transport interjudetean.
- programul de transport international.
Programul de transport judetean se intocmeste de catre agentiile teritoriale ale Autoritatiiii Rutiere Romane - A.R.R., pe baza solicitarilor consiliilor judetene, iar programul de transport interjudetean de catre Autoritatea Rutiera Romana A.R.R.
Programele de transport judetean si interjudetean se intocmesc pentru o perioada de 3 ani. In perioada de valabilitate, programele de transport judetene pot fi modificate astfel:
- prin introducerea de noi trasee, de catre agentiile teritoriale ale Autoritatii Rutiere Romane - A.R.R., dar numai la solicitarea consiliului judetean si dupa aprobarea prin hotarare a acestuia. In cazul in care 50% din lungimea traseului propus se suprapune peste unul sau mai multe trasee existente in programul de transport, acesta nu va fi considerat traseu nou.
- prin modificarea numarului de curse, de catre agentiile teritoriale ale Autoritatii Rutiere Romane - A.R.R., dar numai la solicitarea consiliului judetean si dupa aprobarea prin hotarare a acestuia.
- prin modificarea orelor din graficele de circulatie, de catre agentiile teritoriale ale Autoritatii Rutiere Romane - A.R.R., dar numai la solicitarea consiliului judetean si dupa aprobarea prin hotarare a acestuia.
- prin introducerea/eliminarea de statii, de catre agentiile teritoriale ale Autoritatii Rutiere Romane - A.R.R., dar numai la solicitarea consiliului judetean si dupa aprobarea prin hotarare a acestuia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Opinia ta conteaza !