Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu

Existenta pagubei il poate obliga pe debitor (transportator) sa o repare numai daca este provocata efectiv de fapta sa ilicita. Raspunderea civila in genere, ca si cea contractuala, ia nastere sub conditia sa se constate o conexiune cauzala intre prejudiciul suferit de creditor si comportamentul pagubitor al debitorului. Cerinta mentionata este expres enuntata de art. 998 Cod civil, prin referire la fapta care „cauzeaza” altuia o paguba, cat si de art. 999 Cod civil, care are in vedere prejudiciul „cauzat” prin neglijenta sau imprudenta. 

Raportul daunator poate sa izvorasca nu numai dintr-o cauza unica izolabila ca atare si deci perfect identificabila, ci destul de frecvent dintr-un complex de antecedente, care contribuie, desi in masura diferita, la vatamarea intereselor creditorului. In asemenea situatii trebuie sa se procedeze la o selectie a factorilor determinativi ai prejudiciului. Se pune indeosebi problema daca poate fi disjunsa cauza nemijlocita de conditiile in care s-a desfasurat actiunea pagubitoare. Raspunsurile inregistrate in literatura de specialitate nu sunt concordante, formand obiect de controversa.

Dintre sistemele preconizate, pare sa castige adeziune cel care admite ideea idivizibilitatii cauzei generatoare a prejudiciului cu conditiile conexe.

Spre a exemplifica, se poate aprecia ca lipsa de vizibilitate ocazionata de ploaie sau de ceata, ca si imprejurarea ca pe sosea trecea o turma de oi sunt conditii exterioare care, conjugate cu o manevra gresita (fenomen cauzal nemijlocit) contribuie la producerea accidentului, deci a prejudiciului. Tot astfel, jurisprudenta a retinut, printre conditiile exterioare cu rol cauzal in evenimentele rutiere pagubitoare, starea de ebrietate a soferului ori conducerea mijlocului de transport de o persoana fara permis.