Inca o zi pana la startul turneului de tenis Sibiu Open 2013, care are loc in perioada 21-29 septembrie, prezentat de Carpatica Asig si organizat in incinta Tenis Club Pamira.
Pe la sfarsitul anilor ’80, cu multi ani in urma, imi doream foarte mult o racheta de tenis si cateva mingi de tenis, iar pentru acestea eram in stare sa fac orice, doar ca sa le am si sa pot sa ma joc tenis toata ziua in spatele blocului cu prietenii. Mi-am sacait mama zile la rand sa-mi cumpere macar o minge de tenis, daca nu vrea sa-mi cumpere si o racheta de tenis, am ales tot felul de ghidusii si strategii ca sa fiu cat mai convingator pentru a primi totusi racheta si mingea de tenis. Dupa cateva saptamani vazand ca nu are incotro mama m-a luat de mana si am mers la magazinul Sportul, singurul din oras la vremea respectiva care comercializa echipamente si accesorii de sport. Ca sa-mi faca o surpriza nu mi-a zis unde mergem si m-a speriat ca mergem la policlinica care era situata vis-a-vis de magazin, iar eu cand am auzit aproape am renuntat la ideea de a mai merge cu ea, deja cautam scuze ca sa nu ma duca la policlinica, uram din toata fiinta policlinica si medicii.
Sibiu Open 2013 |
Acum oricat m-am impotrivit nu am avut incotro si a trebuit sa o urmez, pe drum mai mult ma tragea dupa ea, eu faceam tot posibilul sa intarziem la policlinica sau sa renunte la ideea de a merge pana acolo, oricat incercam sa-i distrag atentia si ii propuneam sa mergem altundeva, dar nu aveam nici macar o sansa de reusita, mama era mai incapatanata ca mine. Ajungem in dreptul policlinicii si in loc sa o luam spre intrare vad ca ma trage sa trecem strada, eu nu mai intelegeam nimic, eram derutat total, dar nici nu indrazneam sa pun intrebari ca sa nu inrautatesc situatia. Am traversat strada si am intrat in magazinul Sportul, ca prin minune am si uitat de policlinica, eram emotionat si asteptam sa vad ce cautam in magazin, oare ce-o sa cumparam. Nu va pot exprima in cuvinte explozia de bucurie aproape pana la lacrimi cand am auzit-o pe mama intreband pe vanzator daca are o racheta de tenis mai mica si mai usoara asa pentru baietelul asta. Tremuram de emotie, nu mai aveam cuvinte, iar cand mi-a dat in mana pentru prima data vanzatorul o racheta de tenis, de emotie am scapat-o jos, aproape am izbucnit in plans de frica, ca nu cumva sa creada ca e prea mare iar mama sa se razgandeasca si sa nu-mi mai cumpere nimic. Intr-un final cu toate emotiile si trecand de la o stare la alta, mi-a cumparat cea mai usoara racheta de tenis si un set de trei mingi de tenis verzi. Pana acasa, de fericire saream, mergeam tot saltat, nici acum nu-mi pot da seama de unde aveam atata energie, nu mai aveam cuvinte ca sa-mi exprim bucuria, dar mama ramanea serioasa, iar cand am ajuns acasa nici n-am mai urcat sus, am zburdat in spatele blocului cu noua racheta si cu o minge de tenis, doar o minge am primit ca de le primeam pe toate le pierdeam, dar era bine si asa.
Rapid ne-am adunat in spatele blocului baietii si am desenat cu creta, pe asfalt, un teren de tenis si ne-am pus pe joc. Totul era perfect si aveam in fata toata ziua pentru joc, cand unul dintre prieteni a zis ca mingea mea nu-i buna pentru ca nu sare bine si ii mai buna una “cheala” cum avea un alt prieten. Desigur mingea respectiva era cheala din cauza uzurii, nu mai avea nici macar esenta de puf verde pe suprafata ei, totusi fara puful respectiv pe asfalt sarea mai bine decat mingea mea cea noua. Am testat si am sesizat diferenta, asa ca n-am avut incotro, desi nu ma tragea inimia deloc, am decis ca sa pot juca in continuare cu mingea ca trebuie sa o chelesc si eu. Astfel m-am apucat sa frec suprafata mingii de asfalt si dupa vreo jumatate de ora am reusit sa o chelesc indeajuns pentru ca sa fie acceptata si de restul baietilor pentru joc. Am stat, la joaca pana seara tarziu si nu ne-am lasat dusi in casa pana n-au venit parintii dupa noi si cu amenintari foarte serioase abia ne-am lasat convinsi sa urcam in casa.
Am urcat sus si i-am aratat mamei isprava ce-am facut-o cu mingea, cand a vazut ca am chelit-o s-a prefacut ca lesina si m-a amenintat ca n-o sa-mi mai cumpere niciodata mingi de tenis pentru ca eu n-am grija de ele si nici macar o zi nu a putut ramane mingea intreaga in mainile mele si am si distrus-o, noroc ca mai aveam doua de rezerva. Cativa ani buni, mai ales in vacantele de vara jucam in spatele blocului tenis cu baietii ore intregi, ce-i drept nu aveam alte activitati, nu existau jocurile pe calculator sau programele la televizor ca acum, chiar raman uimit ca nu mai vad baieti sa se joace pe afara de dimineata pana seara.
Chiar daca nu mai am prima mea racheta de tenis si mingile chelite, pasiunea pentru tenis mi-a ramas si urmaresc cu placere cate un turneu la televizor. Sunt bucuros ca poate sa fie organizat un turneu de tenis la Sibiu, mai ales ca la Sibiu Open 2013 vor fi prezenti sase jucatori din top 100, jucatori titrati care i-au invins pe mult mai celebrii jucatori de tenis Federer, Nadal si Murray.
In plus accesul publicului va fi gratuit pana in faza semifinalelor. Pentru ultimele acte ale competitiei, biletele vor costa 25 de lei si includ accesul la semifinale si la finala de dublu in ziua de sambata si la marea finala a Sibiu Open - prezentat de Carpatica Asig ce va avea loc duminica, in 29 septembrie. Competitia se v-a desfasura la baza Pamira pe strada Calea Surii Mici, nr. 39. Recomand iubitorilor si pasionatilor de tenis Sibiu Open 2013, mai ales ca accesul este gratuit pana la semifinale. Pentru mai multe detalii si noutati puteti vizita si pagina de Facebook dedicata evenimentului Sibiu Open 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Opinia ta conteaza !