Tratamentul bituminos dublu invers se recomanda pentru tratarea imbracamintilor rutiere din beton de ciment exfoliate sau cu fisuri si crapaturi mici, precum si a suprafetelor slefuite, in general se aplica tehnologia de executie clasica a tratamentelor bituminoase, principalele faze din procesul tehnologic fiind urmatoarele:
- colmatarea fisurilor, crapaturilor si rosturilor, precum si repararea suprafetelor degradate.
- curatarea perfecta a suprafetei de tratat.
- stropirea bitumului.
- raspandirea primului strat de agregat (criblura 3-8 mm).
- cilindrarea cu compactoare cu pneuri (3-4 treceri pe aceeasi suprafata).
- indepartarea criblurii in exces si remedierea eventualelor defectiuni.
- stropirea din nou cu liant a suprafetei.
- raspandirea celui de-al doilea strat de agregat (criblura 8-16 mm).
- cilindrarea cu compactoare cu pneuri.
Darea in exploatare se poate face dupa cateva ore de la terminarea lucrarilor. Se recomanda ca dozajul de lucru sa fie definitivat pe santier, pe sectoare de incercare, luandu-se astfel in considerare conditiile reale de lucru.
Prin aplicarea tratamentelor bituminoase duble inverse pe imbracamintile din beton de ciment se obtin urmatoarele efecte:
- suprafata tratata este rugoasa, sporind gradul de siguranta a circulatiei, prin cresterea aderentei dintre pneu si suprafata de rulare.
- se obtine o buna etansare a imbracamintei.
- se evita extinderea defectiunilor (agravarea exfolierilor sau cresterea deschiderii fisurilor si crapaturilor).
Solutia aplicata a dat rezultate bune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Opinia ta conteaza !