Cumpara ANVELOPE VARA cu Pret Mic de pe Vadrexim.ro !

Obiectivele unei expertize in caz de accident mortal la locul de munca

Obiectivele unei astfel de expertize pot fi:
- analiza (diagnosticarea) fiecarei familii in parte, pe baza careia sa se determine costurile materiale necesare unui standard de viata care sa permita afirmarea sociala a urmasilor victimelor accidentului. 
- descrierea, pe baza unei analize psihologice, stiintifice, a gradului de afectare morala si suferinta a fiecareia dintre partile civile.
- analiza fiecarei familii in parte, in baza careia sa se determine costurile materiale necesare in viitor pentru existenta si dezvoltare individuala a urmasilor, raportat la standardul de viata anterior, respectiv la situatia materiala si sociala.

Pentru elaborarea obiectivelor am investigat:
- situatia financiara a familiilor (care dupa accidentul si decesul muncitorilor a suferit o deteriorare drastica resimtita de toti urmasii victimelor).
- situatia sociala si sansele de viata, dezvoltare si afirmare sociala ale persoanelor din familiile afectate, elemente care sunt perturbate profund. S-a modificat structura si capacitatea de realizare a functiilor familiei. Sotiile casnice si-au gasit locuri de munca in regim de urgenta, in general slab platite. Rolurile familiale s-au schimbat. Statutul de vaduva pune problema reinsertiei sociale. Stilul de viata al familiei, principiile in jurul carora se organizeaza sunt altele in prezent. Noile circumstante familiale afecteaza dezvoltarea personalitatii copiilor si sansele lor de viata: absenta tatalui, timpul mai scurt petrecut cu mama care lucreaza, depresia mamei, problemele materiale cu care se confrunta familia.

Totodata, evenimentul nefericit a provocat suferinta in familiile urmasilor: durere care se exprima prin plans, depresie, disperare, viziune pesimista asupra viitorului. Tabloul somatic include insomnie, astenie etc. Desigur, suferinta depinde de sensibilitatea individuala si de capacitatea de a o controla. Decesul unei persoane apropiate este considerat, de catre toti specialistii, drept cel mai puternic factor de stres si, prin aceasta, de risc pentru sanatatea fizica si mentala. Schimbarea statutului de persoana casnica cu cel de salariata, deteriorarea situatiei financiare, schimbarea stilului de viata sunt alti factori de stres care, prin cumulare intr-o perioada de timp, sporesc riscurile la adresa sanatatii.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Opinia ta conteaza !

melimeloparis.ro